Pilda oii rătăcite pe marginea prăpastiei – Despre cum ne salvează Păstorul

Se povestește într-o pildă veche din mănăstiri despre o oaie tânără care s-a desprins de turmă, atrasă de o iarbă mai verde care crescuse pe marginea unei prăpăstii adânci. S-a îndepărtat tot mai mult, până când a căzut într-o tufă mare de mărăcini spinoși de pe stâncă. Cu cât se zbătea mai tare să scape, cu atât spinii o răneau mai adânc, prinzându-i lâna și lăsând-o complet blocată în întuneric, în timp ce lupii începeau să urle în depărtare.

Păstorul cel bun însă nu a lăsat-o pierdută. A lăsat celelalte nouăzeci și nouă de oi în siguranță și a mers pe urmele ei prin munte, strigând-o pe nume în noapte. Când a găsit-o plină de sânge și speriată în mărăcini, nu a bătut-o, nu a certat-o și nu a abandonat-o acolo. S-a aplecat, s-a zgâriat și el în spini ca să o elibereze, a luat-o pe umerii săi obosiți și a dus-o înapoi la stână, pansându-i rănile cu untdelemn curat.