Canarul din colivie și pasărea cerului – Despre mândrie și libertatea sufletului

Un om bogat avea în casa lui o pasăre rară, un canar care cânta minunat, închis într-o colivie mare făcută din sârmă de aur pur, bătută cu pietre scumpe. Canarul era hrănit regește, în fiecare zi, cu cele mai alese semințe și primea apă proaspătă în vase de porțelan. Într-o dimineață de primăvară, o vrăbiuță simplă de pe afară s-a așezat pe pervazul ferestrei deschise și s-a uitat curioasă la el. Canarul, plin de mândrie, s-a umflat în pene și i-a strigat prin gratii: „Uită-te la mine ce strălucitor sunt și ce adăpost de mare preț am! Stăpânul mă iubește, am mâncare fără să muncesc și trăiesc în aur. Tu ești mică, gri, urâtă și trebuie să-ți cauți singură hrana prin gunoaie”.

Vrăbiuța de la geam s-a uitat lung la el, cu multă milă, și i-a răspuns blând: „Este adevărat, colivia ta este din aur curat și strălucește frumos în soare, dar stăpânul tău ține ușa ei încuiata cu lacătul, iar tu nu poți face nicio mișcare fără voia lui. Eu sunt mică, simplă și necăjită, dar când îmi deschid aripile, tot cerul lui Dumnezeu este al meu și zbor unde vreau eu, în deplină libertate”.