Vulturul crescut printre găini – Despre măreția la care am fost chemați

Se povestește că un fermier a găsit pe munte un pui de vultur căzut din cuib și, fiindu-i milă de el, l-a adus în ograda casei lui, punându-l în coteț alături de găini. Puiul de vultur a crescut acolo, învățând zi de zi să scormonească pământul după râme, să bată mărunt din aripi prin praf și să cotcodăcească speriat, fiind convins cu toată tăria că este și el o găină simplă de rând.

Anii au trecut, iar vulturul a îmbătrânit în ogradă. Într-o amiază, a ridicat din întâmplare privirea spre cerul senin și a văzut o pasăre maiestuoasă, uriașă, care plutea regește și liberă deasupra stâncilor, fără să dea aproape deloc din aripi. Cu inima plină de o admirație ciudată, vulturul bătrân a întrebat o găină de lângă el: „Ce pasăre minunată și liberă este aceea?”. „O, acela este vulturul, regele cerului”, a răspuns găina. „Dar noi aparținem pământului și cotețului, uită de el!”. Vulturul a plecat capul în praf și a murit scormonind în țărână, fără să știe niciodată cine a fost cu adevărat.