Pilda vameșului modern – Despre cum ne lăudăm virtuțile în secret

Într-o zi de duminică, doi oameni au intrat în biserică să se roage. Primul era un om respectat în comunitate, îmbrăcat frumos, care ținea toate posturile cu strictețe, mergea des în pelerinaje la mănăstiri și lăsa mereu sume mari de bani în cutia milei. În mintea lui, stând în față, spunea plin de sine: „Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți oameni din sat: leneși, desfrânați, mincinoși sau ca vecinul meu de la etajul trei, care nu calcă niciodată la biserică duminica. Eu citesc zilnic acatiste și sunt un creștin adevărat, un exemplu”.

Al doilea om era simplu, sărac și cu haine modeste, fiind zdrobit sufletește de multe greutăți și de păcate mari pe care le comisese în tinerețea lui. Stătea speriat în spatele bisericii, chiar lângă ușă, fără să îndrăznească măcar să ridice ochii spre sfântul altar. Își lovea încet pieptul cu pumnul și șoptea cu lacrimi fierbinți: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, căci nimic bun n-am făcut pe acest pământ și nu sunt vrednic de mila Ta...”.