Pilda sacului cu sare și a râului – Despre cum se topesc necazurile

Un tânăr ucenic a mers la bătrânul său duhovnic, plângându-se de greutatea problemelor de zi cu zi: „Părinte, nu mai pot! Simt că necazurile mele sunt atât de mari și grele încât mă strivesc. Oriunde mă uit, văd doar greutăți și amărăciune”. Bătrânul l-a ascultat în tăcere, apoi i-a întins un săculeț plin cu sare brută și un pahar mic cu apă.

„Pune o lingură de sare în acest pahar și bea, tată”, i-a spus bătrânul. Tânărul a băut și s-a strâmbat imediat: „E cumplit de sărată, părinte, nu se poate bea!”. Atunci, bătrânul l-a luat de mână, l-au mers pe malul unui râu curat din apropiere și i-a cerut să arunce restul de sare din sac direct în valurile râului. După câteva minute, i-a spus: „Ia apă din râu și bea acum. Cum este?”. „E dulce și proaspătă, părinte!”. „Dar sarea o mai simți?”. „Nu, s-a pierdut în curgerea apei”. Bătrânul i-a șoptit: „Vezi, maică? Cantitatea de suferință din viață rămâne aceeași. Dar dacă sufletul tău e mic ca un pahar, orice necaz ți se va părea de nebăut. Dacă sufletul tău e mare și curge ca un râu prin rugăciune, necazul se dizolvă și nu-ți mai poate otrăvi viața”.