Pilda copacului tăiat și a lăstarului – Despre speranța care nu moare
Un țăran mândru avea în curtea casei un nuc uriaș care nu mai făcea roade de câțiva ani, ci doar ținea umbră grădinii de legume. Supărat, omul a luat toporul și l-a tăiat de la rădăcină, lăsând în pământ doar un butuc uscat, crăpat și urât, peste care arunca mizeria din ogradă. Vecinii spuneau: „Gata, nucul ăsta a murit, e bun doar de pus pe foc”.
Însă, la venirea primăverii, din adâncul acelui butuc uscat și plin de cicatrici, a străpuns coaja o rămășiță mică de viață: un lăstar verde, subțire, care a început să crească cu o forță uluitoare spre cer, hrănindu-se din rădăcinile adânci care rămăseseră vii în pământ. După câțiva ani, din acel butuc părăsit a crescut un pom și mai falnic, care a umplut curtea de roade bune. Un preot bătrân i-a spus țăranului: „Acest butuc este sufletul omului deznădăjduit”.
Sunt clipe în viață când simți că ești tăiat de la rădăcină: ai pierdut o afacere, te-a lăsat sănătatea, s-a stins cineva drag sau ai căzut într-un păcat atât de rușinos încât lumea te arată cu degetul și te consideră un om terminat. Diavolul îți șoptește la ureche că nu mai ai nicio șansă. Nu-l crede! Cât timp mai ai o fărâmă de respirație în piept, rădăcina credinței tale e vie. Alergi la spovedanie, lasă harul lui Dumnezeu să te ude și vei vedea cum din butucul deznădejdi tale va răsări o viață nouă și curată. Speranța în Hristos nu moare niciodată!
Doamne, ridică-mă din prăbușirea mea și fă să înflorească din nou viața mea prin puterea pocăinței!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...