Pilda celor trei călători și a rucsacului cu nisip – Despre grijile deșarte
Trei oameni mergeau pe un drum lung și prăfuit de vară către o cetate minunată de pe munte. Primul călător purta în spate un rucsac uriaș, plin până la refuz cu saci mici de nisip pe care îi adunase de pe marginea drumului, spunând: „Nu se știe niciodată când voi avea nevoie de nisipul ăsta, mai bine să fie acolo”. Din cauza greutății, abia își trăgea picioarele și transpira cumplit. Al doilea purta și el un sac cu pietre vechi pe care refuza să le arunce.
Al treilea călător mergea ușor, având în rucsac doar o sticlă cu apă curată și o bucată de pâine pentru drum. Se bucura de peisaj, cânta imnuri de slavă și îi încuraja pe ceilalți. Primul călător l-a întrebat plin de ciudă: „Ție cum de nu-ți este greu? Cum poți merge așa de repede?”. Cel înțelept i-a răspuns blând: „Mie nu-mi este greu pentru că eu nu car drumul în spate. Eu iau doar ce-mi trebuie pentru azi, restul las în grija Celui ce a făcut muntele”.
În viața aceasta, mulți creștini seamănă cu primul călător. Își încarcă sufletul cu „nisipul” grijilor deșarte pentru ce va fi peste zece ani, cum se vor descurca la bătrânețe, dacă vor avea bani de facturi sau ce boli vor mai apărea. Cară în spate un viitor pe care nu-l dețin, îmbolnăvindu-se de anxietate. Lasă povara zilei de mâine în Mâna Domnului! El hrănește păsările cerului și îmbracă crinii câmpului, oare de tine va uita? Mergi ușor pe drumul mântuirii!
Doamne, alungă anxietatea și fricile din mintea mea și învață-mă să-Ți încredințez Ție tot viitorul meu!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...