Știați că prima traducere a Bibliei în limba engleză (King James) a folosit și manusurise bizantine ortodoxe pentru a asigura acuratețea Noului Testament?

King James Version (KJV) a Bibliei, publicată în 1611, reprezintă un punct de referință major în istoria traducerilor biblice în limba engleză. Procesul său de creare a fost unul riguros, implicând eforturile a peste 50 de savanți, împărțiți în șase companii. Acești savanți au utilizat o varietate de surse textuale disponibile la acea vreme, inclusiv manuscrise grecești ale Noului Testament.

Este corect să afirmăm că manuscrisele bizantine ortodoxe au jucat un rol în asigurarea acurateței Noului Testament în KJV. În secolul al XVII-lea, cele mai bune și mai numeroase manuscrise grecești disponibile pentru savanții englezi proveneau din tradiția textuală bizantină, care era predominantă în Imperiul Bizantin și în spațiul cultural ortodox. Aceste manuscrise, deși nu identice cu cele mai vechi texte cunoscute astăzi, reprezentau cea mai fiabilă bază textuală la dispoziția traducătorilor KJV.

Un exemplu notabil de astfel de manuscrise este *Textus Receptus* (Textul primit), o serie de ediții tipărite ale Noului Testament grecesc, compilate de Erasm din Rotterdam în secolul al XVI-lea și ulterior revizuite. *Textus Receptus* a fost, în mare parte, bazat pe manuscrise grecești mai târzii, dar care reflectau tradiția textuală bizantină. Deși cercetarea textuală modernă a identificat și a pus în valoare manuscrise grecești mai vechi, precum cele din tradiția alexandrină, pentru perioada în care a fost realizată KJV, manuscrisele bizantine au constituit fundamentul cel mai solid pentru traducerea Noului Testament. Astfel, contribuția manuscriselor din tradiția ortodoxă bizantină la acuratețea Noului Testament din King James Version este un fapt istoric verificabil.