Scorpionul și sihastrul – Despre dragostea care nu se schimbă după răutatea altora

Un sihastru bătrân se ruga pe malul unui râu umflat de ploi când a văzut un scorpion prins între crengile unei tufe, gata să fie înghițit de puhoaie. Milostiv din fire, bătrânul a întins mâna să-l salveze, dar de îndată ce l-a atins, scorpionul l-a înțepat puternic în palmă. Părintele și-a retras mâna de durere, dar după un moment de respirație, a încercat din nou. Din nou, animalul l-a înțepat, umflându-i degetul.

Un ucenic care privea de departe toată scena i-a strigat mirat: „Avva, de ce mai încerci să-l salvezi? Nu vezi că firea lui sălbatică este să înțepe, să facă rău și să distrugă?”. Bătrânul a luat atunci o frunză mare uscată, a ridicat scorpionul din apă cu ajutorul ei și l-a pus în siguranță pe pământ, apoi i-a spus blând ucenicului: „Firea lui este să înțepe, dar firea mea, ca ucenic al lui Hristos, este să iubesc, să am milă și să salvez. De ce să las eu ca răutatea lui să schimbe bunătatea mea?”.