Pilda stupului de albine și a viespilor – Despre cum ne apărăm biserica din inimă
Un tânăr apicultor s-a plâns unui duhovnic bătrân că pe rețelele de socializare și în presă vede tot mai multe atacuri, ironii și vorbe urâte la adresa credinței și a Bisericii: „Părinte, mă doare sufletul când văd cum este hulit numele lui Dumnezeu. Îmi vine să mă cert cu toți și să le demonstrez că greșesc”. Bătrânul l-a dus la stupină și i-a arătat un stup puternic, în jurul căruia dădeau târcoale câteva viespi mari, prădătoare.
„Uită-te cu atenție, tată”, i-a spus bătrânul. „Încep albinele să iasă din stup ca să alerge după viespi prin curte? Nu. Ele stau strânse la urdiniș, umăr la umăr, păzind intrarea. Ele își văd de munca lor, aduc miere în faguri, iar dacă o viespe îndrăznește să intre în casă, o sufocă prin căldura trupurilor lor unite. Viespile fac gălăgie, dar albinele fac miere”.
În viața de zi cu zi, „viespile” sunt curentele lumii acesteia, bârfele și atacurile celor care nu-L cunosc pe Hristos. Marea greșeală este să ieși din „stupul” rugăciunii tale ca să te cerți cu ei, pierzându-ți liniștea. Apără-ți biserica din inimă rămânând unit cu Hristos! Adună mierea faptelor bune, mergi duminica la Sfânta Liturghie, spovedește-te și iartă. În fața căldurii dragostei și a statorniciei tale, toată gălăgia lumii se va stinge de la sine. Fii albină, nu viespe!
Doamne, păzește mintea mea de tulburările lumii și ajută-u să adun în suflet mierea cea sfântă a poruncilor Tale!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...