Pilda sticlei de parfum și a oțetului – Despre ce emitem în momentele de criză

Un ucenic s-a plâns bătrânului său duhovnic că se lasă influențat prea repede de răutatea din jur: „Părinte, dacă merg într-un loc unde oamenii înjură, mă mânăresc și eu; dacă aud bârfe, încep și eu să vorbesc urât. Cum să rămân neschimbat?”. Bătrânul a mers în cămară și a adus două sticle identice din sticlă mată, închise ermetic.

„Tată, pune aceste două sticle în noroiul din curte și lasă-le acolo trei zile”, i-a spus bătrânul. Ucenicul a făcut întocmai. Când le-a scos pline de noroi, bătrânul i-a cerut să deschidă prima sticlă: un parfum fin de trandafiri a inundat chilia. A deschis-o pe a doua: un miros înțepător de oțet stricat a umplut aerul. Bătrânul i-a șoptit: „Ambele au stat în același noroi. Dar prima a scos parfum pentru că asta avea înăuntru, iar a doua a scos oțet pentru că asta purta în adânc”.