Pilda oceanului și a paharului – Despre limitarea minții umane

Un tânăr student la teologie, mândru de cunoștințele sale, se plimba pe malul mării, măcinat de gânduri: „Cum se poate ca Dumnezeu să fie Unul în Ființă, dar Întreit în Persoane? Cum încape veșnicia într-un prunc născut în peșteră?”. Se credea atât de deștept încât voia să explice totul prin logica lui rece.

La un moment dat, vede un copilaș care făcuse o groapă mică în nisip și alerga la mal cu un pahar din plastic, lua apă din mare și o turna în groapă. Tânărul s-a oprit și l-a întrebat zâmbind: „Ce faci aici, voinicule?”. Copilul a răspuns foarte serios: „Vreau să iau toată apa din ocean și să o pun în groapa mea”. Studentul a izbucnit în râs: „Dar e imposibil, tată! Groapa ta e mică, iar oceanul e nesfârșit!”. În acea secundă, un gând curat i-a străpuns inima: „Oare nu exact asta încerci să faci și tu? Vrei să iei oceanul nesfârșit al tainelor lui Dumnezeu și să-l înghesuiești în groapa mică a minții tale?”.