Pilda fântânii părăsite și a izvorului curat – Despre deosebirea duhurilor
Un drumeț însetat mergea prin soarele arzător al amiezii și a găsit în marginea unui sat două fântâni. Prima fântână avea colacul din piatră frumos sculptat, acoperișul poleit și o găleată nouă din argint strălucitor. Drumețul s-a bucurat, a coborât găleata, dar când a scos-o, apa era plină de broaște, mirosea urât și era stătută, fiind toxică de băut. S-a îndepărtat cu dezgust.
A mers mai departe și a găsit a doua fântână: era simplă, veche, din bârne de lemn înnegrite de ploi și avea o găleată ruginită. Însă, când a scos apa, aceasta era rece ca gheața, curată ca lacrima, perfect dulce și i-a potolit setea instantaneu, dându-i putere în trup. Un bătrân înțelept i-a spus: „Aceste fântâni sunt oamenii pe care îi întâlnești în viață”.
Nu te lăsa niciodată păcălit de ambalajul exterior al oamenilor, tată! Sunt persoane care vorbesc foarte frumos, sunt îmbrăcate elegant, au funcții mari și par creștini perfecți (ca prima fântână), dar când te apropii de sufletul lor, găsești doar noroiul bârfei, al invidiei și al mândriei otrăvitoare. Caută oamenii simpli, smeriți, poate needucați sau modești (a doua fântână), dar care au inima plină de milă, de dragoste curată și din ale căror vorbe îți tragi adevărata liniște pentru suflet. Prețuiește interiorul, nu masca!
Doamne, dă-mi darul discernământului ca să pot recunoaște oamenii curați și ferește-mă de falsitatea lumii!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...