Cele două vase de lut – Despre valoarea imperfecțiunilor noastre

Un cărăuș de apă sărac avea două vase mari din lut pe care le atârna de o cobiliță din lemn și le ducea pe umeri în fiecare zi, de la izvor până la casa stăpânului său. Unul dintre vase era perfect, fără nicio fisură, și aducea mereu întreaga cantitate de apă la destinație. Celălalt vas era crăpat și vechi; pe drumul lung și prăfuit, pierdea strop cu strop, ajungând la casa stăpânului pe jumătate gol.

Într-o zi, vasul crăpat, rușinat de neputința sa, i-a spus cărăușului cu tristețe: „Îmi cer iertare că din cauza crăpăturii mele te pun la dublă muncă și pierzi atâta apă pe drum... Sunt un vas defect”. Cărăușul a zâmbit cu multă blândețe și i-a răspuns: „Te-ai uitat cu atenție pe marginea drumului pe unde trecem noi în fiecare zi? Ai văzut că doar pe partea ta drumul este plin de flori minunate, colorate și parfumate, în timp ce pe partea celuilalt vas e doar pământ uscat și sterp? Eu am știut mereu de crăpătura ta. Am aruncat semințe de flori pe marginea potecii, iar tu, prin neputința ta, le-ai udat în fiecare zi. Datorită ție, stăpânul are flori proaspete pe masă”.