Când este prăznuit Sf. Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel?

Sf. Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel este prăznuit pe data de 09 Decembrie în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

09 DECEMBRIE

Proorocita

Sf. Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel

Sinteză

Ana, soția lui Elcana din Rama (secolul XI î.Hr.), a fost mama Prorocului Samuel. Fiind stearpă, a vărsat lacrimi amare la Templu, unde a fost confundată de preotul Eli cu o femeie beată. În rugăciunea sa fierbinte, a promis Domnului că, dacă îi va dărui un fiu, îl va închina Lui pe toată viața. După nașterea lui Samuel, l-a adus la Templu la o vârstă potrivită, împlinindu-și făgăduința. Acest gest de dedicare a unui copil lui Dumnezeu este adesea comparat tipologic cu aducerea Maicii Domnului la Templu de către Sfinții Ioachim și Ana.

Etimologie

Numele Ana provine din ebraicul 'Hannah', însemnând 'grație' sau 'favorizată de Dumnezeu'. Este important de menționat că Sfânta Prorociță Ana, mama Prorocului Samuel, este o figură distinctă în tradiția ortodoxă, nefiind aceeași persoană cu Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, sau cu Sfânta Prorociță Ana, fiica lui Fanuel, care L-a întâmpinat pe Iisus în Templu.

Tradiții

Sfânta Prorociță Ana este considerată un model de credință și rugăciune stăruitoare, în special pentru femeile care își doresc copii. Există acatiste dedicate ei, prin care se cere mijlocirea pentru nașterea de prunci și dezlegarea pântecelor neroditoare.

Știați că?

Rugăciunea de mulțumire a Anei, consemnată în 1 Samuel 2:1-10, este considerată prototipul Magnificat-ului Maicii Domnului (Luca 1:46-55). Ambele cântări urmează un tipar similar: o femeie umilită primește un fiu prin intervenție divină și izbucnește într-o cântare de laudă, preamărind pe Dumnezeu care îi înalță pe cei smeriți și îi smerește pe cei mândri.

Iconografie

Femeie cu lacrimi la Templu și un prunc mic în brată — iconografia rugăciunii însoțite de lacrimi.

Tropar parafrazat

Mama lui Samuel ne învață că lacrimile vărsate în rugăciune nu sunt un semn de slăbiciune, ci o expresie a intensității credinței și a inimii smerite, pe care Dumnezeu le ascultă și le primește.