Sf. Mc. Varlaam

Sfântul Mucenic Varlaam, originar din Antiohia Siriei, a trăit în secolele III-IV și a pătimit în timpul persecuției împăratului Dioclețian. Fiind un bătrân creștin, a fost silit să aducă jertfă idolilor. El a ținut cărbuni aprinși cu tămâie în mână deasupra altarului păgân, fără să-i arunce, până când degetele i s-au carbonizat, dându-și astfel sufletul în mâinile Domnului. Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Numele Varlaam este o variantă a numelui Barlaam, folosită în bisericile ortodoxe. Originea sa este discutată, fiind posibil să provină din siriacă 'Bar-Lam' (fiu al poporului), din ebraică sau, conform altor surse, din sanscrită (Bhagavān = Dumnezeu) prin georgiană și greaca bizantină.

Iconografia îl prezintă pe Sfântul Varlaam ca un bătrân care ține în mână cărbuni aprinși, simbolizând actul său de martiriu și rezistența neclintită în fața torturii.

Prin nevoința sa, Mucenicul Varlaam a dobândit de la Dumnezeu cununa nestricăciunii. Având puterea divină, el a biruit pe chinuitori și a zdrobit îndrăznirile neputincioase ale demonilor, arătând că adevărata tărie vine din credință.