Sf. Mc. Sebastian și Zoe

Sfântul Sebastian, originar din Narbonne (Galia, Franța) și crescut în Mediolanum (Milano, Italia), a fost un ofițer roman în garda pretoriană în secolul al III-lea, sub împărații Dioclețian și Maximian. Creștin în taină, el îi ajuta și îi încuraja pe martirii întemnițați. Descoperit de Dioclețian, a fost condamnat la moarte prin săgetare, dar a supraviețuit miraculos, fiind îngrijit de Sfânta Irene (sau Lucina). După vindecare, s-a reîntors la împărat pentru a-l mustra pentru persecuția creștinilor, fiind ucis a doua oară prin bătăi cu ciomege. Sfânta Zoe, soția funcționarului roman Nicostrat, a fost vindecată miraculos de mutenie de către Sebastian, convertindu-se la creștinism și suferind martiriul prin sufocare cu fum.

Numele Sebastian provine din latinescul 'Sebastianus', care înseamnă 'cel din Sebaste'. Sebaste era un oraș din Asia Mică, iar numele său derivă din grecescul 'sebastos', adică 'venerabil', echivalentul titlului roman 'Augustus'.

Sfântul Sebastian este venerat ca protector împotriva ciumei și a epidemiilor, iar în Evul Mediu, rănile sale de săgeți erau asociate cu buboanele ciumei. Relicvele sale au fost purtate în procesiuni pentru a opri epidemiile.

Reprezentarea iconografică tipică îl arată pe Sfântul Sebastian ca un tânăr ofițer, adesea semi-nud, legat de un stâlp sau un copac și străpuns de săgeți. Aceasta este una dintre cele mai recunoscute și pictate imagini din arta creștină occidentală.

Ofițerul care a ales să-l mustre pe împărat a doua oară ne arată că supraviețuirea unui martiriu nu înseamnă încheierea misiunii, ci o nouă șansă de a mărturisi credința și de a-L slăvi pe Hristos, primind astfel o dublă cunună a martiriului.