Sf. Mc. Mamant

Sfântul Mucenic Mamant (sau Mamas) a trăit în a doua jumătate a secolului al III-lea, pătimind în jurul anului 275, în timpul împăratului Aurelian. Născut în închisoare, în Paflagonia, din părinții Teodot și Rufina, care au murit martiri, a fost crescut de o văduvă creștină pe nume Ammia. La vârsta de 15 ani, a fost arestat și supus la diverse chinuri în Cezareea Capadociei, inclusiv aruncarea în mare și într-un cuptor încins, din care a scăpat nevătămat. S-a retras apoi în pustie, unde a trăit în armonie cu animalele sălbatice, hrănindu-se cu laptele lor. A fost prins din nou și, după alte torturi, a murit martir, având pântecele spintecat cu sulițe de fier. Este cinstit ca patron al munților și al ciobanilor, datorită vieții sale pustnicești alături de animale.

Numele Mamant provine din faptul că, după ce a început să vorbească la vârsta de cinci ani, primul său cuvânt rostit către mama sa adoptivă, Ammia, a fost „mama”.

Sfântul Mamant este adesea reprezentat ca un tânăr, uneori la vârsta de 15 ani, având la picioare fiare sălbatice îmblânzite, precum un leu. Această iconografie subliniază blândețea sa miraculoasă față de animale și puterea credinței care înlătură frica.

Troparul Sfântului Mamant (glasul 4) laudă pe mucenic pentru că, prin nevoința sa și cu puterea lui Dumnezeu, a dobândit cununa nestricăciunii, învingând pe chinuitori și zdrobind îndrăznelile demonilor, cerând prin rugăciunile sale mântuirea sufletelor noastre.