Sf. Mc. Fotie și Anichit
Sinteză
Fotie și Anichit au fost doi sfinți mucenici din Nicomidia, care au pătimit în timpul persecuției împăratului Dioclețian (secolul III-IV). Anichit era un demnitar sau căpitan în armata imperială, iar Fotie era nepotul său. Amândoi au mărturisit cu curaj credința creștină și, după numeroase chinuri, au fost aruncați într-un cuptor de foc. Prin minune divină, trupurile lor nu au fost mistuite de flăcări, iar ei și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Etimologie
Fotie din greacă 'Photios' = cel plin de lumină. Anichit din greacă 'Aneketos' = cel nebiruit. Lumina și nebiruitorul — doi tineri cu un destin de foc.
Tradiții
Sfântul Anichit este invocat în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și la slujba Sfințirii Apei.
Știați că?
După ce au fost aruncați în cuptorul de foc, trupurile sfinților au rămas nevătămate, nici măcar părul nefiind atins de flăcări. De asemenea, Sfântul Anichit a continuat să vorbească în chip minunat chiar și după ce i-a fost tăiată limba.
Iconografie
Doi tineri în flăcări — iconografia martirajului prin ardere, cu chipuri luminate de o pace suprafirească.
Tropar parafrazat
Cei care, deși aruncați în foc, au rămas nevătămați, ne arată că puterea credinței este mai presus de orice chin omenesc, dobândind cununile nestricăciunii.