Sf. Mc. Flor și Lavru

Sfinții Mucenici Flor și Lavru au fost frați gemeni, cioplitori în piatră, originari din Bizanț și stabiliți în Iliric (Dardania, cetatea Ulpian), în secolul al II-lea. Au fost trimiși să construiască un templu păgân, dar au folosit banii pentru săraci și, după finalizarea lucrării, au dărâmat idolii, au așezat o cruce și au sfințit locul ca biserică creștină. Au convertit un preot păgân și pe fiul său, care fusese vindecat miraculos de orbire de către sfinți. Pentru credința lor, Flor și Lavru au fost aruncați într-un puț adânc și acoperiți cu pământ, găsindu-și astfel sfârșitul mucenicesc. Moaștele lor au fost ulterior descoperite neputrezite și mutate la Constantinopol.

Numele Flor provine din latinescul 'Florus', însemnând 'cel înflorit' sau 'floare'. Numele Lavru derivă din latinescul 'Laurus', referindu-se la 'laur' sau 'lauri'.

În ziua Sfinților Flor și Lavru (18 august), în tradiția populară, nu se lucrează cu caii și alte animale de muncă, fiind o zi dedicată acestora. Există obiceiul ca oamenii să ducă caii la biserică pentru a fi sfințiți.

Iconografia îi prezintă pe cei doi frați în costume de zidari, adesea cu o cruce mică și un cal alb alături, reflectând atât profesia lor, cât și patronajul asupra cailor.

Cei care au sfințit locul de muncă fără să-l abandoneze ne arată că credința poate transforma orice muncă — inclusiv construcția unui templu păgân.