Sf. Mc. Chiric și Iulita

Sfânta Iulita, o văduvă creștină de neam bun din Iconia Licaoniei, a fugit împreună cu fiul ei, Chiric, în vârstă de trei ani, pentru a scăpa de persecuția împăratului Dioclețian. După ce s-a refugiat inițial în Seleucia, a ajuns în Tarsul Ciliciei, unde a fost prinsă și adusă înaintea guvernatorului Alexandru. În timpul torturii mamei, micul Chiric, aflat în brațele guvernatorului, a început să plângă și să-și cheme mama, fiind apoi lovit de Alexandru și aruncat pe treptele scaunului de judecată, unde a murit. Sfânta Iulita a îndurat numeroase chinuri și a fost decapitată. Povestea lor este una dintre cele mai tragice din martirologiul creștin, evidențiind martiriul unei mame și al copilului ei.

Numele Chiric provine din grecescul 'Kyrikos' sau 'Kyriakos', însemnând 'cel al Domnului' sau 'dumnezeiesc'. Iulita este un diminutiv al numelui latin Iulia, asociat cu prestigioasa familie romană Iulia.

În tradiția populară românească, Sfinții Chiric și Iulita sunt asociați cu sărbătoarea numită 'Circovii de vară' sau 'Ciurica', celebrată în unele zone pe 15, 16 sau 17 iulie. Se crede că în aceste zile nu se lucrează pentru a evita nenorociri precum incendiile sau bolile, iar femeile se feresc să fie 'ciufulite' (bătute). Sărbătoarea mai este cunoscută și sub denumirea de 'Chirică Șchiopul'.

Iconografia îi prezintă adesea pe Sfântul Chiric, un copil mic, alături de mama sa, Sfânta Iulita, ambii purtând palma de martir. Această reprezentare subliniază natura sfâșietoare a jertfei lor comune.

Mama și copilul martirizați împreună demonstrează că Dumnezeu primește sufletele celor care, chiar și în inocența copilăriei, mărturisesc credința prin jertfă, dobândind cununile nestricăciunii.