Înălțarea Sfintei Cruci

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci comemorează două evenimente majore: descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena și înălțarea ei solemnă de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului pe 14 septembrie 335, pe Golgota, precum și recuperarea Crucii de la perși de către împăratul Heraclius în anul 629 (sau 628) și reînălțarea ei de către Patriarhul Zaharia în 630. Este o zi de post aspru, indiferent de ziua săptămânii.

Termenul „Înălțare” provine din grecescul „Hypsosis” (sau „Stavrophaneia”), care înseamnă ridicare sau exaltare. Crucea este înălțată ca simbol al biruinței și al jertfei Mântuitorului, nu al înfrângerii.

Sărbătoarea este cunoscută și sub denumirile populare de Ziua Crucii, Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. Se ține post aspru. Credincioșii duc la biserică busuioc și alte plante de leac pentru a fi sfințite. De asemenea, se dau de pomană ulcele noi cu apă, miere sau mied, împodobite cu fir roșu. Tradiția populară interzice consumul de usturoi, nuci, prune, pepeni și alte fructe sau legume care, prin formă sau miez, amintesc de cruce.

Icoana praznicului o înfățișează pe Sfânta Cruce ridicată de Patriarhul Macarie pe un amvon, binecuvântând mulțimea de credincioși. Adesea sunt prezenți și Sfinții Împărați Constantin și Elena, diaconi, iar în fundal se poate vedea Biserica Învierii din Ierusalim.

Troparul (glasul 1) este: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.” Parafraza dată este o interpretare spirituală a semnificației Crucii.