Sf. Ier. Leon, ep. Romei

Sfântul Ierarh Leon cel Mare a fost Episcop al Romei între anii 440 și 461. Este recunoscut pentru rolul său crucial în formularea dogmei hristologice la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451), prin scrierea sa, cunoscută sub numele de „Tomul lui Leon”. De asemenea, este celebru pentru că a oprit invazia lui Attila în Italia în anul 452 și a intervenit pe lângă Genseric, regele vandalilor, în 455, pentru a cruța Roma. Este considerat primul papă căruia i s-a acordat titlul de „cel Mare”.

Numele Leon provine din grecescul „léon”, însemnând „leu”, și a fost preluat în latină ca „Leo”. Sfântul Leon și-a onorat numele prin curajul său în fața invadatorilor și prin fermitatea în apărarea dreptei credințe.

Tradiția creștină ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Leon cel Mare la 18 februarie. O legendă pioasă relatează că, în timpul întâlnirii sale cu Attila, regele hunilor, acesta ar fi văzut pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel stând alături de Leon, amenințându-l cu săbii de foc, ceea ce l-a determinat să se retragă.

Sfântul Leon cel Mare este adesea reprezentat în icoane ca un episcop impunător, purtând veșminte arhierești. Un atribut frecvent este sulul, simbolizând „Tomul lui Leon”, scrierea sa dogmatică fundamentală. Imaginea sa subliniază autoritatea și erudiția sa teologică.

Textul troparului Sfântului Ierarh Leon, glasul al 8-lea, este: „Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Leon, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.” Parafraza dată se concentrează pe episodul cu Attila, care este un aspect important al vieții sale, dar troparul oficial accentuează mai degrabă rolul său de apărător al Ortodoxiei și învățător spiritual.