Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului

Sfântul Ierarh Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 446 și 449. A murit ca urmare a bătăilor primite la așa-numitul 'Sinod tâlhăresc' din Efes (449), unde a apărat cu fermitate credința ortodoxă în cele două firi ale lui Hristos, divină și umană, împotriva ereziei monofizite. Papa Leon I cel Mare a condamnat sinodul și l-a reabilitat pe Flavian, care a fost ulterior recunoscut ca martir al credinței la Sinodul de la Calcedon din 451.

Numele Flavian provine din latinescul 'Flavianus', însemnând 'cel blond' sau 'cu păr galben'. Era un nume de familie roman, purtat și de împărați, sugerând o legătură cu o familie imperială romană.

Icoanele îl înfățișează pe Sfântul Flavian ca patriarh, în veșminte arhierești. Deși martiriul său prin bătăi este central în povestea sa, semnele vizibile de lovitură nu sunt un element iconografic universal obligatoriu. Este considerat un martir teologic, apărător al dreptei credințe.

Cel ce a suferit moarte violentă pentru mărturisirea că Hristos este deplin om și deplin Dumnezeu, ne arată că adevărurile fundamentale ale credinței pot cere sacrificiul suprem în fața fanatismului.