†) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (născută în jurul anului 1650, decedată la începutul secolului al XVIII-lea) este prima sfântă femeie română canonizată, prăznuită pe 7 august. A fost fiica armașului Ștefan Joldea de la Cetatea Neamț. Căsătorită împotriva voinței sale, a hotărât împreună cu soțul ei, din cauza lipsei de copii, să îmbrățișeze viața monahală. Ea a intrat la Schitul Vărzărești, iar soțul ei la Mănăstirea Poiana Mărului, sub numele de Elefterie. Din cauza invaziilor turcești, a viețuit aproximativ un deceniu în Munții Buzăului, apoi s-a retras în pustia Sihlei, unde a trăit zeci de ani în singurătate și aspră nevoință, într-o peșteră. Moaștele sale se află la Lavra Pecerska din Kiev.

Numele Teodora provine din grecescul 'Theodora', compus din 'theos' (Dumnezeu) și 'doron' (dar), însemnând 'darul lui Dumnezeu'. Ca prima sfântă femeie română, ea este considerată un dar divin pentru pământul Moldovei.

Schitul Sihla din Munții Neamțului este un important centru de pelerinaj. Credincioșii urcă la peștera unde a trăit sfânta, considerată un loc de nevoință și rugăciune, unde aprind lumânări și se roagă.

Iconografia o prezintă pe Sfânta Teodora ca o pustnică, adesea slabă și mică, în peștera sa de stâncă, simbolizând singurătatea sfântă și asceza profundă din munții Moldovei.

Prima sfântă femeie română, care a viețuit într-o peșteră de stâncă la Sihla, ne arată că sfințenia nu depinde de măreția unei mănăstiri, ci de o inimă plină de credință și dăruire către Dumnezeu.