Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Athonitul

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare (sec. IV) a trăit 60 sau 70 de ani în singurătate profundă în pustia Tebaidei (Egipt), fără a întâlni oameni. Monahul Pafnutie l-a descoperit ca pe un bătrân gol, cu barbă lungă până la pământ și acoperit doar de frunze uscate. Onufrie i-a mărturisit că primea Sfânta Împărtășanie de la un înger în fiecare duminică. A murit la scurt timp după întâlnirea cu Pafnutie, care i-a îngropat trupul. Sfântul Cuvios Petru Athonitul (sec. VIII-IX) este considerat primul pustnic al Muntelui Athos, unde a viețuit 53 de ani în asceză.

Onufrie provine din coptă, 'On-nofre', însemnând „cel mereu fericit” sau „cel al lui Osiris cel bun”. Numele Petru, din greacă „Petros” și aramaică „Kephas”, înseamnă „piatră” sau „stâncă”.

Pomenirea Sfinților Cuvioși Onufrie cel Mare și Petru Athonitul se face pe 12 iunie. Sfântul Onufrie este considerat un grabnic ajutător în nevoi, pentru prosperitate, împotriva duhurilor necurate și pentru depășirea patimilor. Sfântul Petru Athonitul este invocat în lupta împotriva ispitelor diavolești.

Onufrie este reprezentat ca un bătrân pustnic, gol, cu o barbă albă extrem de lungă, care îi acoperă corpul, și uneori cu o cingătoare de frunze. Petru Athonitul este adesea înfățișat ca un ascet cu părul și barba crescute, acoperindu-i trupul, reflectând cei 53 de ani de nevoință în peșteră.

Troparul sfinților (glas 4) este: „Dumnezeul părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.” Textul oferit este o reflecție spirituală asupra vieții lor de asceză și dialog cu Dumnezeu.