†) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1320-1406) este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți întemeietori și reorganizatori ai monahismului românesc din Țara Românească medievală. Născut în Prilep, sudul Serbiei, de origine macedo-română (sau sârbă/greacă, conform unor surse), a fost călugăr și egumen la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. A adus în Muntenia tipicul athonit și isihasmul, fondând mănăstiri esențiale precum Vodița (1364-1370), Tismana (1378), Vișina și Prislop. A format primele generații de monahi munteni și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1955.

Numele Nicodim provine din grecescul 'Nikodemos', compus din 'nike' (victorie, biruință) și 'demos' (popor), însemnând 'biruitor al poporului'. Interpretativ, poate fi văzut ca un biruitor al ignoranței monahale din Muntenia secolului al XIV-lea.

La Mănăstirea Tismana din județul Gorj, pelerinii vin să se închine la moaștele sfântului. Deși majoritatea moaștelor sale au fost ascunse de-a lungul timpului și se presupune că ar fi la Mitropolia din Muntenegru, la Tismana se păstrează degetul arătător de la mâna dreaptă a sfântului, alături de crucea sa de plumb.

Sfântul Nicodim este adesea reprezentat ca un stareț, purtând o rasă monahală simplă, cu un Typikon (carte de reguli monahale) în mână, simbolizând rolul său de fondator și organizator al monahismului. Unele icoane îl înfățișează în veșminte preoțești, binecuvântând, și cu un cerb blând alături.

Monahul de origine sârbă/macedo-română care a pus bazele monahismului organizat în Țara Românească demonstrează că sfințenia transcende granițele etnice, manifestându-se acolo unde este nevoie de ea pentru a lumina și a zidi spiritual.