Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
Sinteză
Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare (291-371/372) este recunoscut ca fondator al monahismului în Palestina. A dus o viață de asceză extremă, marcată de post aspru și rugăciune neîncetată, începând din adolescență. A înființat numeroase comunități monastice în Palestina și a influențat semnificativ dezvoltarea vieții monahale în regiune. A trecut la cele veșnice la vârsta de 80 sau 81 de ani, în Cipru.
Etimologie
OK. Numele Ilarion provine din grecescul "hilaros" sau latinescul "Ilarius", însemnând "cel vesel" sau "plin de bucurie".
Știați că?
OK. Sfântul Ilarion a călătorit în Egipt, Sicilia, Dalmația și Cipru, fugind de mulțimea de oameni care îl căutau pentru vindecări și sfaturi, dorind să trăiască în singurătate și liniște.
Iconografie
OK. Este reprezentat ca un pustnic bătrân, cu barbă stufoasă, adesea împărțită în trei șuvițe, purtând un toiag și o mantie simplă, simbolizând smerenia și viața ascetică.
Tropar parafrazat
Troparul său, glasul al 8-lea, este: „Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.” Parafraza dată surprinde un aspect important al vieții sfântului, anume fuga sa de faimă.