Sf. Cuv. Antonie cel Mare

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat părintele monahismului creștin, s-a născut în anul 251 în satul Coma din Egipt. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinților, și-a împărțit averea săracilor și s-a retras în pustie, ducând o viață ascetică. A trăit 105 ani, iar luptele sale duhovnicești cu ispitele au inspirat numeroase opere de artă europeană, inclusiv ale lui Bosch.

Numele Antonie provine din latinescul Antonius, un nume gentilic roman, posibil de origine etruscă, a cărui semnificație exactă este incertă. Prin etimologie populară, a fost asociat cu grecescul \"anthos\" (floare) sau cu sensul de \"fără preț\".

Tradițiile populare de Sfântul Antonie cel Mare includ evitarea spălării rufelor și a treburilor casnice. De asemenea, se obișnuiește să se împartă mâncare caldă și haine săracilor, iar unii credincioși țin post, abținându-se de la mâncăruri de dulce.

Sfântul Antonie cel Mare este reprezentat iconografic ca un bătrân ascet, adesea cu barbă scurtă, purtând un toiag în formă de T (Crucea Tau). Un atribut frecvent, mai ales în iconografia occidentală, este un porc mic, simbolizând ispitele diavolești biruite.

Asemănându-se cu râvnitorul Ilie și urmând cărările drepte ale Botezătorului, Părintele Antonie a devenit locuitor al pustiei și a întărit lumea prin rugăciunile sale.