Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim

Pe 7 mai 351, în timpul împăratului Constanțiu al II-lea, o cruce luminoasă, mai strălucitoare decât soarele, a apărut pe cerul Ierusalimului, întinzându-se de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km. Acest fenomen a fost văzut de întreaga populație a orașului și a durat mai multe ore, unele surse menționând chiar șapte zile. Episcopul Chiril al Ierusalimului a consemnat evenimentul într-o scrisoare către împărat, interpretându-l ca un semn divin de întărire a credinței ortodoxe împotriva ereziei ariene.

Denumirea 'Arătarea semnului Sfintei Cruci' se referă la apariția miraculoasă, supranaturală, a Crucii, simbolul central al creștinismului, pe cerul Ierusalimului, fiind percepută ca o manifestare divină.

Biserica Ortodoxă comemorează anual acest eveniment la data de 7 mai. Minunea a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism.

Iconografia specifică acestui eveniment prezintă o cruce luminoasă pe cerul Ierusalimului, adesea descrisă ca având aspect de curcubeu, cu Sfântul Chiril al Ierusalimului arătând spre ea, în timp ce o mulțime de oameni, cuprinși de uimire și evlavie, privesc minunea.

Troparul sărbătorii amintește de chipul Crucii lui Hristos, care a strălucit pe cerul Ierusalimului, de la Golgota până la Muntele Măslinilor, luminând puterea Mântuitorului și întărind pe împărații credincioși.