Pilda pescarului și a pietrei prețioase – Despre valoarea timpului pierdut

Se povestește într-o pildă veche despre un pescar sărac care, mergând pe malul mării la revărsatul zorilor, a găsit în nisip un săculeț din pânză, plin cu pietricele rotunde, grele și tari. Pentru că era încă întuneric și nu începuse pescuitul, omul s-a așezat pe o stâncă și, ca să treacă timpul mai repede, a început să arunce pietricelele în valurile mari ale mării, una câte una. Îi plăcea să audă sunetul sec pe care îl făceau când atingeau apa în liniștea dimineții.

A aruncat aproape tot săculețul, glumind de unul singur. Când soarele a răsărit complet și s-a luminat de ziuă, în mână îi mai rămăsese o singură pietricică. S-a uitat la ea în razele strălucitoare și a încremenit de uimire și durere: nu era o piatră oarecare, ci un diamant uriaș, de o valoare inestimabilă. Aruncase în marea adâncă o întreagă avere, crezând că se joacă cu niște simple pietre de pe plajă.