Pilda pânzei de păianjen pe lentilă – Despre pornografie și răcirea inimii în căsnicie

Dumitru, un gospodar priceput din Seliște, avea o pasiune mai aparte pentru vremurile acelea: fotografia. Nu cu telefon, ci cu un aparat vechi, cumpărat de la un negustor, cu o lentilă pe care jurase că este "nemțească și fără cusur". Îi plăcea să prindă în cadru chipurile oamenilor la sărbători, peisajele schimbătoare ale dealurilor sau munca din câmp, de la răsărit până la apus. De o vreme însă, Dumitru observa că imaginile sale nu mai aveau claritatea de altădată; culorile păreau șterse, iar contururile neclare, ca prin ceață. Se uita cu nedumerire la aparatul său, îl ștergea cu grijă, dădea vina pe lumina rea sau pe mâna sa care parcă nu mai era la fel de sigură.

Vecinul său, moș Gheorghe, un om trecut prin multe și cu ochi ageri, îl găsi într-o după-amiază pe Dumitru oftând, în timp ce încerca să fotografieze o floare de măr. "Ce-i, măi Dumitre, parcă nu-ți mai ies pozele ca-n tinerețe?", întrebă moșul, așezându-se pe o băncuță. Dumitru îi arătă o fotografie recentă, plină de un fel de negură. "Nu știu, moș Gheorghe, parcă s-a stricat aparatul. Ori mi-am pierdut eu îndemânarea."

Moș Gheorghe luă aparatul în mâini și, fără să spună nimic, îl întoarse spre lumina soarelui, privind atent prin lentilă. "Aha!" exclamă el, zâmbind. "Păi, cum să-ți iasă, dragul meu?" Dumitru se aplecă curios. Într-adevăr, pe suprafața aparent curată a lentilei, se țesuse o pânză fină de păianjen, aproape invizibilă cu ochiul liber, dar suficient de deasă cât să estompeze orice imagine. Firele minuscule, aproape transparente, formau o plasă densă, stricând claritatea oricărui cadru.

Dumitru rămase uimit. Nu o observase niciodată, crezând că praful sau umezeala erau de vină. "Cât de ușor e să lași ceva să crească, pe nesimțite, și să-ți strice toată munca!", spuse el, curățând cu atenție pânza. Când făcu o nouă fotografie, floarea de măr apăru iarăși limpede și vibrantă, plină de viață. O privi cu o bucurie nouă, înțelegând că problema nu era la aparatul în sine, ci la ceea ce se așezase, fără de veste, pe lentila sa cea prețioasă.