Pilda oalei de lut crăpate și a apei sfințite – Despre cum ne păstrăm harul

Un ucenic s-a plâns bătrânului său duhovnic că se simte nevrednic: „Părinte, vin la biserică, mă spovedesc, dar cum ies pe poartă, cad în aceleași păcate mici, mă mânăresc și ascult bârfe. Sunt ca un vas spart care nu poate ține apa”. Bătrânul a luat o oală veche din lut, care avea o crăpătură mică pe fund, și i-a cerut să o umple cu apă de la izvor.

Ucenicul a pus apă, dar până să ajungă la chilie, jumătate din ea s-a scurs prin crăpătură, lăsând pe jos o dâră umedă. Bătrânul l-a privit cu blândețe și i-a spus: „Tată, chiar dacă apa s-a scurs, uită-te cu atenție la interiorul oalei. Ce s-a întâmplat cu lutul?”. „Este curat, părinte, s-a spălat tot praful și pământul uscat de pe pereți”. „Vezi, maică? Exact așa este și cu spovedania și rugăciunea zilnică”.