Pilda fierului lăsat în ploaie și a oțelului călit – Despre rostul disciplinei
O bucată mare de fier brut se mândrea în fața unei lame din oțel subțire, care tocmai fusese șlefuită și pusă într-o teacă de piele: „Uită-te la mine cât sunt de grea și de puternică! Nimeni nu mă poate mișca din loc, stau unde vreau eu în curte. Pe tine meșterul te-a ars în foc, te-a bătut cu ciocanul și te-a subțiat de te-a durut”. Lama din oțel a tăcut înțelept și nu a răspuns nimic.
Gospodarul a lăsat bucata de fier brut afară, în ploaie, în noroi și în bătaia vântului timp de un an. Din cauza nepăsării și a umezelii, rugina groasă a intrat adânc în structura ei, măcinând-o pe dinăuntru până când s-a sfărâmat în bucăți deșarte, bune de aruncat la fier vechi. Lama de oțel însă, protejată, curățată și călită prin foc, a rămas perfect ascuțită, strălucitoare și gata să fie folosită în lucrările cele mai de preț ale palatului.
În viața duhovnicească, mulți fug de disciplina creștină: spun că postul e prea greu, că rugăciunea de dimineață le strică somnul, iar spovedania e o rușine. Vor să trăiască fără nicio regulă, în „libertate” deplină. Dar sufletul lăsat fără paza poruncilor este ca fierul în ploaie; rugina păcatelor, a bârfei și a lenei îl va mânca complet pe dinăuntru. Călirea prin post și rugăciune nu te distruge, ci îți dă tărie de oțel pentru Cer!
Doamne, dă-mi puterea de a primi cu bucurie disciplina postului și a rugăciunii, ca să-mi curăț sufletul de rugină!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...