Pilda copacului crescut la umbră și a celui de pe stâncă – Despre rostul suferinței
În marginea unei păduri, doi puieți de brad crescuseră în locuri diferite. Primul brad fusese plantat într-o vale caldă, ocrotit de vânturi de o stâncă mare, având pământ moale, îngrășat și multă umbră. A crescut repede, înalt și cu crengi subțiri, mândrindu-se: „Uită-te la mine cât sunt de verde și răsfățat!”. Al doilea fusese plantat sus, pe creasta golașă a muntelui, în bătaia tuturor vijeliilor, a gerului și a uscăciunii.
La câțiva ani, o vijelie cumplită, un adevărat uragan, a lovit ținutul. Bradul cel răsfățat din vale, având rădăcini subțiri și superficiale pentru că nu avusese nevoie să caute apa în adânc, a fost smuls complet din pământ la prima pală de vânt și trântit în noroi. În schimb, bradul de pe stâncă, obligat de furtuni să-și înfigă rădăcinile ca niște gheare de fier printre pietre ca să supraviețuiască, a rămas neclintit, devenind un uriaș al munților.
Nu-Ți dori niciodată o viață complet netedă, fără nicio greutate, o „seră” artificială lipsită de efort. Încercările mari, bolile sau eșecurile permise de Dumnezeu sunt exact cele care ne oțelesc caracterul, ne trezesc credința adâncă și ne învață să fim puternici. Suferința este „vântul” care ne obligă să ne prindem rădăcinile sufletului adânc de Stânca Hristos. Primește încercarea cu smerenie!
Doamne, dă-mi putere în fața vijeliilor vieții și ajută-mă să cresc duhovnicește prin fiecare greutate!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...