Pilda celor două ferestre – Despre cum ne judecăm copiii

Într-un oraș mare, un tată se plângea permanent unui duhovnic că fiul său adolescent este rebel, nu ascultă, stă doar pe internet și a devenit foarte distant: „Părinte, am încercat totul! Îl cert în fiecare zi, îi spun ce greșeli face, îi dau exemple de copii buni, dar el se închide și mai mult în cameră. Cred că e un copil pierdut”.

Bătrânul l-a dus la fereastra chiliei sale, care era curată și luminoasă, arătându-i curtea plină de flori. Apoi, l-a dus într-o cămară întunecată, unde geamul era acoperit de un strat gros de praf și pânze de păianjen: „Ce vezi prin acest geam, tată?”. „Nu văd nimic, părinte, e doar întuneric și mizerie”. „Vezi, maică? Fiul tău este ca această cămară. Dacă tu intri în viața lui doar ca să-l cerți, să-i arăți praful și să-i pui etichete de copil rău, el nu va vedea niciodată lumina. Schimbă fereastra prin care îl privești!”.