Pilda bucății de ceară și a lutului uscat – Despre cum reacționăm la cuvântul lui Dumnezeu
Un olar bătrân a pus pe o masă din lemn o bucată mare de ceară curată de albine și o bucată de lut uscat, crăpat și tare ca piatra. Deasupra lor, prin fereastra deschisă a atelierului, razele soarelui de vară au început să cadă cu o căldură puternică și arzătoare, încălzind ambele materiale în mod egal timp de câteva ore.
Ucenicul a privit după un timp și a rămas uimit: sub influența aceleiași călduri solare, bucata de ceară s-a înmuiat complet, devenind moale, fluidă și gata de modelat în forme minunate. În schimb, bucata de lut uscat s-a întărit și mai tare, a crăpat în bucăți și s-a transformat într-un praf deșert. Bătrânul i-a șoptit: „Acesta este sufletul omului în fața cuvântului divin”.
Căldura soarelui reprezintă harul lui Dumnezeu, predica preotului sau încercările vieții. Inima de ceară se înmoaie prin smerenie: când aude o mustrare sau trece printr-o boală, își cere iertare, plânge și se lasă modelată de Hristos. Inima de lut se împietrește prin mândrie și revoltă: începe să cârtească, să critice biserica și să spună: „De ce mi se întâmplă mie asta?”. Nu soarele a greșit, ci compoziția materialului a fost diferită. Ce fel de inimă ai tu în această seară în fața lui Dumnezeu?
Doamne, înmoaie împietrirea mea și fă din sufletul meu o ceară curată, gata să primească pecetea harului Tău!
Conținut generat cu asistență AI.
Comentarii
0Se încarcă...