Cele două semințe din pământ – Despre curajul de a crește prin suferință

Două semințe mici stăteau toamna una lângă alta în pământul negru, umed și fertil al unei grădini. Prima sămânță a spus plină de curaj: „Eu vreau să cresc! Vreau să-mi trimit rădăcinile adânc în pământ și să-mi scot mugurii la suprafață, în lumină. Vreau să simt căldura soarelui și roua dimineții pe frunze!”. Și a început să lupte, să spargă pământul greu și bătătorit, înfruntând întunericul și frigul iernii, până când primăvara a devenit o floare splendidă care bucura ochii tuturor.

A doua sămânță a spus speriată și comodă: „Mie îmi este prea frică... Dacă îmi trimit rădăcinile în adânc, nu știu peste ce dau în întuneric. Dacă încerc să ies la suprafață, s-ar putea ca un animal să-mi calce mugurii fragezi. Mai bine stau aici ascunsă, în siguranță și confort”. La câteva săptămâni, o găină care scormonea prin grădină după hrană a găsit sămânța ascunsă în praf și a mâncat-o pe loc, fără ca ea să mai lase vreo urmă.